Năstase izbutește al doilea succes consecutiv pe macadam

Cupa Dacia
  • Fairplay-ul și solidaritatea i-au adus victoria lui Bogdan Năstase în Raliul Ţara Bârsei Dunlop-Klar Professional  (20 de minute pentru schimbarea cutiei de viteze, un adevărat record)
  • Pe podium au mai urcat Viorel Ivan şi Sebastian Barbu, cei care ocupă acum şi locurile 2 şi 3 în clasamentul general al Cupei Dacia
  • Tincescu, Gioarsă şi Târnovean au obţinut primele trei locuri în competiţia debutanţilor, rezultat în urma căruia, pentru un singur punct, Florinel îi suflă prima poziţie lui Octavian

Victorios la Arad, prilej cu care şi-a recăpătat poziţia de lider al Cupei Dacia, Bogdan Năstase a abordat Trofeul Ţara Bârsei Dunlop-Klar Professional cu dorinţa de a bifa un nou succes. Firesc, sarcina sa nu era deloc una lejeră, în condiţiile în care Viorel Ivan, campionul în exerciţiu, Sebastian Barbu ori principalii protagonişti din întrecerea debutanţilor, Târnovean şi Tincescu, aveau şi ei ca obiectiv victoria.

Cea de-a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011, întrecere derulată sub egida FRAS, a debutat, ca şi anul trecut, cu superspeciala Băneasa Rally Show. Prilej pentru competitorii din întrecerea internă, dar şi pentru cei înscrişi la Cupa Dacia, să-şi demonstreze măiestria în faţa publicului bucureştean. Cel mai rapid a fost Ivan, care a fost urmat de Barbu, Tempestini jr. şi Lucian Gârbacea, care şi-a făcut reapariţia în campionatul de raliuri. Târnovean, ocupantul locului 2 în ierarhia sezonului, termina proba doar pe locul 5, în timp ce Năstase se clasa al 7-lea. Lupta pentru victorie avea să se dea însă a doua zi, în triunghiul forestier Azuga-Săcele-Predeal, acolo unde piloţii aveau de parcurs şapte secţiuni competitive.

Sâmbătă dimineaţă, Ivan a început în forţă, bifând al doilea ”scratch” cu un avans de doar 1,4 secunde de Năstase, care urca pe aceeaşi poziţie şi în ierarhia raliului. Locul 3 pe probă, dar şi în clasamentul Cupei era ocupat de Barbu. Pe proba secundă, ordinea primilor doi avea să se inverseze, însă, cedând doar 0,4 secunde, Ivan rămânea lider. După prima ”buclă”, Barbu îşi păstra locul 3, urmat de Gioarsă, care proba o formă apropiată celei din startul stagiunii, Tincescu şi Tîrnovean.

Urma prima trecere pe proba ”regină” a competiţiei, Săcele-Azuga, cu o lungime de 24,7 km. Iar Năstase a atacat, izbutind să-și treacă în cont, în premieră pentru acest raliu, cel mai rapid timp. Mai mult, devansându-l cu fix 26 de secunde pe Ivan, devenea noul lider al întrecerii, cu un avans autoritar. Tincescu, autor al celui de-al treilea timp, se apropia de Barbu, cel care era pe treapta a treia a podiumului provizoriu, în timp ce Gioarsă, Gârbacea jr. și Tîrnovean, clasaţi într-un ecart de circa 17 secunde, se situau pe locurile 4-6. Pe următoarea probă, care preceda o nouă revenire în parcul de service, Năstase a mai bifat un ”scratch”, în timp ce Tincescu profita de problemele lui Barbu (pană) pentru a urca pe locul trei.

Următoarea ”buclă” a mai adus două victorii pe probele speciale pentru Năstase şi un reviriment al lui Târnovean. ”Am avut un început de zi deloc fast, în care nu mi-am regăsit ritmul obişnuit. Acum parcă încep să-mi revin, dar este târziu. Nu-mi rămâne decât să mă concentrez pentru a aduna cât mai multe puncte şi să sper că la Iaşi o să fie altfel”, spunea Octavian. El ajunsese pe locul 5, însă era clar că nu mai putea viza victoria în competiţia debutanţilor, şi că urmează să piardă locul secund în clasamentul Cupei.

Parcul de service dinaintea ultimei probe, cea de-a doua trecere pe Săcele-Azuga, avea să decidă însă şi învingătorul. La ieşirea de pe probă, Bogdan Năstase şi Alex Popidan, cei care conduceau autoritar în clasament, au auzit un zgomot ciudat. Foarte rapid maşina a început să aibă probleme din ce în ce mai mari şi, cu greu, cei doi au reuşit să o aducă în parcul de service. Verdictul: cedase cutia de viteze, iar liderul clasamentului Cupei Dacia avea în faţă spectrul abandonului. Însă s-a produs minunea. În 20 de minute, timpul maxim admis de regulament pentru parcul de service F, mecanicii au schimbat cutia de viteze. Pentru a se încadra în timp echipa de mecanici a sibianului a fost ajutată de o serie de alţi mecanici, printre aceştia numărându-se cei din echipa lui Bogdan Marişca, din echipa lui George Grigorescu şi din cea a lui Titi Aur. Năstase a putut astfel să parcurgă ultima probă, obţinând locul 3, după Ivan şi Barbu, şi să termine primul întrecerea. ”Această victorie le aparţine mecanicilor. Când am realizat că am ieşit la timp din parcul de service şi că vom putea parcurge ultima probă am fost extrem de emoţionat. Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au venit să ne ajute: vărul Nicu, mecanicul lui Bogdan Marişca, Iulian, din echipa lui George Grigorescu, mecanicii lui Titi şi toţi ceilalţi. Datorită lor am putut termina raliul şi suntem în continuare lideri în clasamentul general al Cupei Dacia”, avea să spună la final, cu un zâmbet larg, Bogdan.

Locul secund i-a revenit lui Viorel Ivan, cel care ocupă acum aceeaşi poziţie şi în ierarhia stagiunii, cu un avans de doar 0,5 puncte în faţa lui Barbu. Clasat al treilea în Raliul Ţara Bîrsei Dunlop-Klar Professional, Sebastian se situează pe acelaşi loc şi în ierarhia Cupei Dacia.

Tincescu, Gioarsă şi Tîrnovean au ocupat locurile 4-6 şi, în aceeaşi ordine, au urcat pe prodiumul competiţiei debutanţilor. Una în care, urmare a celor 10 puncte suplimentare obţinute în această rundă, Florin izbuteşte să-l depăşească pe Octavian, devenind nou lider al clasamentului general.

Credite foto: Dragoș Savu/Motor Media Team