Dacia Duster a pornit în cea de-a patra aventură Redescoperă România

Cea de-a patra etapă a campaniei „Redescoperă România” a demarat duminică, 14 august. Cinci Dacia Duster vor fi conduse timp de o săptămână prin ţinutul Dobrogei, până în apropiere de Delta Dunării. Douăzeci de bloggeri au ales să participe în această etapă, ei urmând să „redescopere” în fiecare dintre cele şapte zile câte un obiectiv important din punct de vedere istoric şi cultural, pentru a-l include pe harta virtuală a proiectului.

Aflată în vecinătatea Mării Negre şi a Deltei Dunării, regiunea Dobrogei este un teritoriu încărcat de istorie, un spaţiu al diversităţii biologice, dar şi un caleidoscop al minorităţilor etnice. Participanţii la cea de-a patra etapă „Redescoperă România” vor avea ocazia de a explora toate aceste aspecte şi de a împărtăşi cititorilor care sunt locurile care merită reţinute în cazul unei excursii prin vechea „Dacia Pontică”.

Pe parcursul primelor zile ale călătoriei, cele cinci Dacia Duster îi vor conduce pe „exploratori” la Adamclisi, pentru a vedea Tropaeum Traiani, ruinele cetăţii bizantine Păcuiu lui Soare, probabil cea dintâi mitropolie creştin-ortodoxă din România, şi Mânăstirea Dervent. Ele nu vor ocoli nici situl arheologic de la Capidava, Valul lui Traian sau Biserica de cretă Basarabi, săpată într-un deal de cretă din apropierea carierei din comuna cu acelaşi nume.

În drum spre Tulcea, echipajele vor vizita şi cetăţile Histria, Enisala şi Libida. Va urma un scurt popas în satul Bas Punar (Fântâna Mare), locuit în majoritate de populaţie de etnie turcă, pentru a observa obiceiurile specifice acestei culturi. Două zile au fost rezervate „redescoperirii” Deltei Dunării, probabil mult prea puţin pentru fotografii împătimiţi prezenţi în această etapă. La final, participanţii vor vizita comuna Turcoaia şi lacul cu acelaşi nume, oraşele Tulcea, Măcin şi Brăila, unde vor admira vechiul Castel de Apă din Grădina Publică.

Un element de noutate cu care vine această etapă a proiectului este aplicaţia specifică pentru iPad, Redescoperă România fiind prima campanie românească pentru care a fost dezvoltată o aplicaţie de iPad dedicată.