Noua Dacia Logan a fost desemnată Mașina Anului 2013 în România

Asociația Presei Auto din România (APAR) a organizat marți, 12 decembrie, cea de-a paisprezecea ediție a concursului „Mașina Anului în România”. Juriul competiției, alcătuit din reprezentați ai unora dintre cele mai importante publicații auto din țară, a desemnat Noua Dacia Logan „Mașina Anului 2013 în România”. Modelul Dacia Sandero a obținut de asemenea un număr important de voturi, acesta ocupând locul al treilea în concurs.

La ediția din acest an, peste jumătate din membrii juriului au considerat că Dacia Logan merită un punctaj maxim. Noul model Dacia a totalizat 195 de puncte, situându-se astfella o distanță de 35 de puncte față de următorul concurent.Dacia Sandero a însumat 115 puncte, primind punctaj maxim din partea a doi dintre membrii juriului.

Titlul „Mașina Anului în România” câștigat de Noua Dacia Logan confirmă calitățile unui model care marchează o nouă etapă în evoluția mărcii Dacia. Noul Logan este succesorul unei generații care s-a situat timp de 8 ani pe primul loc în clasamentul vânzărilor din România. Juriul competiției „Mașina Anului” a fost alcătuit din șaisprezece jurnaliști, doi dintre aceștia deliberând pentru prima oară la ediția din acest an. Pentru titlul„Mașina Anului”, Dacia Logan a concurat cu Ford B-Max, Skoda Rapid, Renault Clio, Chevrolet Malibu, Kia Cee’d, Opel Mokka, Peugeot 208, Volvo V40 și, nu în ultimul rând, Dacia Sandero.