Dacia este partener oficial al ediției din 2023 a competiției „Prima Evadare”, cel mai mare concurs de ciclism cross-country din România, cu o tradiție de 15 ani. Organizat în data de 21 mai, pe un traseu cu lungimea de 55 de km, între București și Snagov, prin păduri și pe drumuri de țară, concursul reunește participanți din România dar și din numeroase alte țări.

 

Pentru Dacia, susținerea acestui eveniment major al ciclismului cross-country reprezintă un demers firesc, în deplină coerență cu spiritul outdoor al mărcii și cu deschiderea acesteia către aventură și activitățile în aer liber.

 

În calitate de partener auto principal, Dacia va pune la dispoziția organizatorilor o flotă de 5 vehicule Duster, Jogger și Sandero Stepway, care vor fi utilizate atât pentru deschiderea traseului cât și pentru pregătirea cursei.

 

Totodată, Dacia va avea propria echipă de concurs, alcătuită din peste 70 de participanți, pasionați ai sportului cu pedale, mulți dintre aceștia având deja experiența edițiilor anterioare ale competiției.

 

În zona de sosire din Snagov, publicul va avea ocazia de a descoperi o expoziție a modelelor Dacia în nivelul de echipare Extreme, cu design specific outdoor și echipamente utile pentru activitățile în aer liber.

 

Cursa îşi propune să fie prietenoasă cu mediul înconjurător, fiind prevăzute acțiuni de ecologizare prin kilometrulbine.ro, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia.