Marca își consolidează poziția de lider, cu peste 54.000 de vehicule vândute și o cotă de piață de peste 30% (estimare). Încă din primul an de comercializare, Noul Duster se afirmă drept un veritabil succes în segmentul SUV, atât în România, cât și pe piețele internaționale. Vânzările Dacia pe piețele externe au crescut cu 5,5%, ajungând la peste 646.000 unități.

Marca preferată a românilor

Atașamentul românilor pentru marca lor națională a fost reconfirmat în 2018, an în care Dacia a realizat cea mai bună performanță comercială din ultimul deceniu. 

 

Cu o gamă produs completă și cu o ofertă de servicii adaptate, Dacia a găsit astfel mijloacele pentrua seduce un public tot mai sensibil la atuurile mărcii naționale. Nu mai puțin de 54.593 de cliențiromâni au optat pentru un vehicul din gama constructorului de la Mioveni (cu 26,2% mai mulți fațăde anul precedent).

 

Dacia a reușit totodată să își majoreze cota de piață, ajungând la un procent de peste 30%* dinvânzările de vehicule noi din România, confirmând astfel pertinența ofertei sale comerciale, adaptatăunei categorii largi de clienți, atât în segmentul persoanelor fizice cât și în cel al persoanelor juridice.

 

Toate modelele gamei au înregistrat vânzări în creștere. În plus, fiecare model Dacia s-a situat, și în2018, în postura de lider în segmentul său de piață respectiv.

 

Noul Duster s-a impus ca un adevărat motor de creștere al mărcii încă din primul an complet decomercializare, depășind, cu 13.179 de unități vândute, cea mai bună performanță atinsă vreodatăîn România de predecesorul său. Majoritatea clienților au optat pentru versiunile cele maiaccesorizate, varianta 4x4 reprezentând 77% din totalul vânzărilor.

 

La rândul său, Logan berlină a încheiat anul 2018 cu 21.176 de unități vândute în România, ceea ceechivalează cu aproape 39% din totalul vehiculelor Dacia livrate pe piața internă. Atuurile sale,confirmate de-a lungul anilor, l-au impus și în 2018 în atenția clienților, inclusiv a celor care au alessă își achiziționeze un vehicul nou prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto dinRomânia (cunoscut sub numele Rabla). 

 

Sandero a rămas și în 2018 liderul segmentului B-Hatch din România, cu vânzări cifrate la 10.218unități. Și în acest caz apetența clienților s-a orientat către vârful de gamă. Astfel, 61% din livrări auvizat versiunea Stepway.

 

Rezultate bune au fost înregistrate și de modelele Logan MCV (3.779 unități), Dokker (2.227 unități)și Lodgy (1.061 unități), care rămân lidere de piață în segmentele respective.

Vânzări pe piețele externe

Cu 700.798 unități vândute în total – în România, plus piețele internaționale (în creștere cu 7% fațăde nivelul atins în anul precedent), Dacia a înregistrat în 2018 cea mai bună performanță comercialădin istoria sa. Marca românească și-a dublat practic vânzările în decurs de numai șapte ani. Astfel,pragul de 350.000 de unități a fost depășit în anul 2012, cel de 400.000 - în 2013, cel de 500.000 –în 2014, iar cel de 600.000 - în 2017.

 

Una din cele mai remarcabile performanțe a fost înregistrată în Europa, regiune unde Dacia acomercializat în 2018 peste 511.000 de vehicule. Într-un context dificil, marcat de o concurențăacerbă, constructorul român a urcat astfel pe poziția a 14-a în clasamentul celor mai vândute mărcide pe Vechiul Continent, cu o cotă de piață de 2,9%, în creștere cu 0,27 puncte procentuale față deanul precedent.

 

Recorduri istorice de vânzări au fost înregistrate în Franța, Italia, Spania, Polonia și Belgia, în timpce în Germania, Dacia a ajuns la un nivel apropiat de recordul din 2009.

 

Demn de reținut este și rezultatul din Maroc, unde au fost vândute aproape 50.000 de vehicule.

Top 10 pieţe externe în 2018

Ţară - Unităţi

1 Franța - 141.606

2 Germania - 74.525

3 Italia - 66.330

4 Spania - 65.102

5 Maroc - 49.649

6 Algeria - 33.432

7 Turcia - 29.918

8 Polonia - 27.083

9 Marea Britanie - 24.249

10 Belgia - 20.500