• În urma succesului înregistrat de Salonul Auto de la München, Renault Group își reînnoiește angajamentul față de saloanele auto internaționale, marcate de pasiunea pentru automobile și inovație.

 

  • Renault Group va participa la Salonul Auto de la Geneva și la Salonul Auto de la Paris din 2024, precum și la alte saloane internaționale majore din regiunile în care își desfășoară activitatea.

 

Domeniul auto trece printr-o serie de schimbări radicale, cu inovații majore menite să răspundă provocărilor sociale și ecologice, precum și așteptărilor din ce în ce mai mari ale clienților. În acest context, saloanele auto devin vitrine ale progreselor majore ca răspuns la transformarea mobilității, rămânând în același timp un loc pentru producători și vizitatori în care își pot împărtăși pasiunea pentru mașini.

 

Renault Group este mândru să anunțe că va participa la Salonul Auto Internațional de la Geneva în luna februarie a anului următor. De asemenea, la următoarea ediție a Salonului Auto de la Paris, Grupul va fi prezent cu mărcile Renault, Dacia, Alpine și Mobilize. 

 

Pentru ca pasiunea să continue, Renault Group mobilizează sectorul auto pentru ca aceste evenimente să reprezinte o reală sărbătoare și să contribuie la reputația industriei de profil europene.

 

Despre Renault Group 

Renault Group se află în avangarda unei mobilități care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării și beneficiind de alianța sa cu Nissan si Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, și propune clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare. Prezent în peste 130 de țări și având peste 111.000 de salariați, Grupul  a vândut 2,1 milioane de vehicule în 2022. Obiectivul său este cel al unei mobilități care să îi apropie pe oameni. Pregătit oricând să facă față provocărilor, atât pe șosea, cât și în competiție, Grupul este angajat într-o transformare ambițioasă și generatoare de valoare. Aceasta este centrată asupra dezvoltării de tehnologii și de servicii inedite, precum și a unei game de autovehicule competitive, echilibrate si electrificate. Preocupat de protejarea mediului înconjurător, Renault Group are ambiția de a ajunge la emisii zero de CO2 în Europa în 2040.

Mai multe informații: renaultgroup.com